Fabricația aditivă

Imprimarea 3D sau fabricația aditivă este un proces de fabricare a obiectelor solide tridimensionale adaugând strat după strat. Obiectele fizice sunt produse folosind datele unui model digital, un model 3D. Prin utilizarea imprimării 3D se pot crea produse având aproape orice formă. În prezent se folosesc mai multe tehnologii și materiale pentru imprimarea 3D. De curând, echipamentele pentru imprimare 3D sunt disponibile atât pentru producția industrială cât și pentru utilizatorii casnici.

Avantajele imprimării 3D

Complexitate si libertate în design. Imprimarea 3D permite crearea de structuri și părți complexe, care nu pot fi produse prin metode convenționale de producție. Pot fi create ușor geometrii complexe, asigurând o mare libertate în design. Modele complexe pot fi imprimate 3D ca o singură piesă, eliminând necesitatea asamblării pieselor componente.

Personalizare și adaptare. Imprimarea 3D permite, foarte ușor, personalizarea, fără costuri suplimentare. Dacă este necesară schimbarea designului unui obiect, doar fișierul digital trebuie modificat, fără a fi nevoie de procese de producție scumpe sau scule și dispozitive adiționale.

Viteză mare și costuri reduse. Unul din avantajele imprimării 3D față de metodele tradiționale de fabricație este durata mică de timp necesară pentru realizare a unui produs complex. Costurile mici derivă și din economia de timp. De exemplu, obiecte și părți componente pot fi produse mai repede și doar atunci când sunt necesare, reducând asfel costurile cu depozitarea și cu mâna de lucru.

Cale mai rapidă și mai lipsită de riscuri către piață. Deoarece modelele și părțile componente pot fi produse într-un timp scurt, imprimarea 3D se folosește pentru verificarea și dezvoltarea ideilor de design. Este mai ieftin să produci un prototip 3D decât să recreezi unul deja existent, dacă este nevoie. În consecință, imprimarea 3D este bună pentru cei care vor să dea viață unei idei de produs, pentru că lansarea pe piață este mai rapidă și cu riscuri mai mici. Imprimarea 3D poate reduce, de asemenea, riscul pericolelor asociate cu anumite procedee de prototipare manuală.

Mai puține reziduuri, mai sustenabil și mai prietenos cu mediul. Imprimarea 3D este un procedeu aditiv – un obiect este creat din materia primă adăugând strat după strat. Metodele de fabricație aditivă folosesc doar materialul necesar pentru producția obiectului respectiv. Majoritatea proceselor aditive folosesc materiale ce pot fi reciclate sau pot fi refolosite de mai multe ori pentru a imprima 3D obiecte. Prin urmare, fabricația aditivă produce foarte puține reziduuri. cu anumite procedee de prototipare manuală.

Limitări în imprimarea 3D

  • Costuri ridicate pentru producție de serie mare. Prețul imprimantelor și al materiei prime este în continuare ridicat dar există tendința ca acestea să scadă.
  • Game reduse de materiale, culori și finisaje. Există limitări comparativ cu metodele convenționale.
  • Rezistență și durabilitate limitate. Nu toate tehnologiile aditive asigură durabilitatea produselor. Rezistența nu este uniformă.
  • Precizia produselor imprimate 3D. Anumite procese aditive nu sunt foarte precise
  • Majoritatea imprimantelor 3D au limitări legate de dimensiunile produsului.

În ciuda limitărilor pe care le avem astăzi, tehnologiile de imprimare 3D se dezvoltă foarte rapid și costurile tind să se reducă. Astfel, tehnologiile de imprimare 3D devin din ce în ce mai răspândite.

Ai nevoie de servicii de printare 3D? Află oferta nostra aici.

ro_RO