Procedeele pot fi clasificate în funcţie de starea materiei prime utilizată în fabricaţie. Sunt considerate două tipuri de procedee, având în vedere că acestea sunt cel mai des utilizate în practică:

Fused Deposition Modelling (FDM)

Principiul de bază. Un filament de polimer încălzit peste punctul său de topire este extrudat printr-o duză şi depus pe o platformă. Acest strat se solidifică, mişcarea duzei fiind coordonată în funcţie de geometria piesei la nivelul acelui strat. Polimerul este extrudat din nou, iar când intră în contact cu stratul anterior se solidifică şi aderă la acesta formând un nou strat solid. Procedura se repetă până când piesa este fabricată în totalitate.

Exemple de materiale utilizate de obicei în procedeul FDM:

ABS – utilizat pentru prototipuri funcţionale care necesită o bună rezistenţă mecanică şi chimică.

PC – utilizat pentru prototipuri funcţionale care necesită o foarte bună rezistenţă la impact şi o bună rezistenţă termică la 125ºC.

Stereolithography (SLA)

Principiul de bază. Platforma este iniţial poziţionată sub suprafaţa liberă a polimerului fotosensibil. O rază laser direcţionată solidifică polimerul. Când stratul iniţial este solidificat, platforma coboară şi un nou strat este format în mod similar. Procedura este repetată până când piesa este finalizată.

Materialul de fabricaţie utilizat în SLA este o răşină fotosensibilă, ceea ce înseamnă că se solidifică atunci când este expusă la radiaţie UV. Proprietăţile mecanice ale piesei depind în principal de tipul de material şi de timpul de post-tratare.